miercuri, 11 noiembrie 2015

Trucuri in bucatarie mai putin cunoscute



1. Ce creveti sa alegi pentru a fi cat mai proaspeti

Crevetii pe care ii gasesti la unele supermarketuri stand pe paturi de gheata sunt de fapt mai putin proaspeti decat cei congelati, desi multi cred invers. Si asta deoarece, pentru a-i conserva pe parcursul transportarii, cei mai multi comercianti ii congeleaza la scurt timp dupa ce sunt "pescuiti". Iar odata ce sunt decongelati, cum se intampla adesea cu cei de pe paturile de gheata, crevetii nu sunt buni mai mult de doua zile. Prin urmare, mai sigur este sa alegi creveti congelati, pe care sa ii dezgheti cand ai tu nevoie.

2. Cum sa eviti ca o placinta sa nu se innegreasca deasupra

Daca vrei ca partea de deasupra a unei placinte sa nu se innegreasca tine cont de urmatorul truc: taie o folie de aluminiu cu o suprafata de circa 70 de centimetri patrati (sau cat ai nevoie pentru forma ta - rotunda), si impatureste-o in doua, si apoi iar in doua pana formezi un patrat, ca in imaginea de mai jos; taie apoi cu o foarfeca circa un sfert din suprafata patratului, in forma de semicerc, incepand cam de la 7-9 centimetri de coltul impaturit.

Despatureste apoi foaia si pune-o deasupra tavii, pentru a verifica daca golul facut de tine se potriveste pe suprafata placintei in asa fel incat folia sa acopere doar marginile ei, care de obicei se innegresc cel mai repede.

Daca golul este prea mic, impatureste din nou foaia si mai taie putin (important este sa nu tai prea mult de la inceput). Pune apoi folia peste placinta, bagand marginile sub tava, ca sa nu se deplaseze, si apoi da placinta la cuptor cat timp trebuie.


3. Cum sa tai usor un tort de inghetata

Daca il scoti imediat din congelator, un tort de inghetata poate fi greu de taiat, iar daca astepti sa se mai inmoaie se si topeste. Cel mai usor este insa sa folosesti un cutit pe care sa il incalzesti in apa fierbinte inainte. Feliile obtinute in acest mod vor avea si margini perfecte, aratand foarte bine. Cand este nevoie, reincalzeste lama cutitului.

4. Cum sa faci o salata cu cateva ore inainte de masa, fara sa capete un aspect nu chiar placut

Daca vrei sa faci o salata cu cateva ore inainte de masa, cel mai probabil va arata destul de urat pana la momentul in care va fi consumata. Pentru a evita insa acest lucru poti apela la urmatoarea strategie: pune intai sosul de salata pe fundul bolului, dupa care adauga legumele mai tari (tocate), cum ar fi castravetii, ridichile, ardeii, si apoi pe cele mai moi, cum ar fi rosiile. Pune deasupra cateva frunze de salata verde, tocate, si acopera bolul cu un servetel de hartie mai gros si usor umed (nu amesteca ingredientele).

Pune bolul la frigider, iar inainte de masa scoate-l, adauga cateva crutoane si amesteca. In acest fel salata poate arata bine si dupa ce a stat 10-12 ore la frigider.
5. Cum sa pastrezi crocanta o carne prajita

Daca prajesti spre exemplu pui si vrei sa ramana crocant, nu aseza bucatile pe o farfurie deoarece caldura degajata va genera aburi in contact cu farfuria, iar acestia vor inmuia partea de jos a fripturii. In schimb, pune bucatile pe un mic gratar, care va lasa aerul sa circule si le va pastra crocante pentru mai mult timp.

6. Cum sa cureti gratarul cu folie de aluminiu

Folia de aluminiu este practica la multe activitati din bucatarie, fiind folosita des la impachetarea unor alimente sau la acoperirea lor, pentru a se pastra suculente. Mai putin cunoscut este insa faptul ca gratarul de friptura poate fi curatat cu ajutorul acesteia, daca faci o bucata mototol si freci cu ea fiecare vergea.

7. Cum sa faci frigarui fara ca alimentele sa se rasuceasca

Daca ai incercat sa gatesti diverse alimente pe frigari din metal cel mai probabil ai observat ca bucatile se rasucesc atunci cand frigarile sunt puse pe gratar, fiind dificil sa le intorci de pe o parte pe alta. Solutia insa ar fi sa pui alimentele pe doua frigari sau sa folosesti unele din lemn, dar acestea se deterioreaza repede din cauza focului (uneori se mai si ard varfurile).


                      8. Cum sa razi branza semi-moale

Branzeturi ca mozzarella se dau foarte greu pe razatoare deoarece sunt mai moi. Daca ai nevoie insa sa faci acest lucru, poti pune la congelator bucata pe care o vei rade, circa o jumatate de ora.

                     9. Cum sa cureti tigai arse fara sa freci

Daca vrei sa nu mai freci la cratite si tigai arse le poti curata si altfel: pune apa cat sa acopere fundul si adauga un sfert de ceasca de bicarbonat de sodiu; fierbe apoi lichidul pana cand se evapora aproape integral; ar trebui sa ramana in urma un strat pe care sa il poti sterge usor cu un servetel, dupa care poti spala tigaia.



10. Cum sa prepari legume si peste la aburi, fara un aparat special

Daca vrei sa faci legume la aburi, desi nu ai un aparat special, pune apa intr-o cratita mai joasa pana acoperi cam trei centimetri din inaltimea ei, si asaza o strecuratoare pe cratita (apa nu ar trebui sa treaca de fundul strecuratoarei). Pune apoi legumele in strecuratoare, acopera cratita cu un capac, si fierbe apa din ea pana cand legumele se inmoaie.

Daca vrei sa prepari peste la aburi, pune apa tot cam de trei centimetri, dar de data asta intr-o tigaie mai intinsa. Asaza o farfurie din fier inauntru (apa sa nu treaca de marginea farfuriei) si pune pestele pe farfurie dupa care poti fierbe apa pana cand carnea se inmoaie.


11. Cum sa scoti samburii de la masline cu ajutorul unui cutit

Daca ai nevoie de cateva masline fara samburi pentru o salata spre exemplu si nu vrei sa folosesti din acelea luate din comert, care de multe ori au interiorul mai aspru din cauza faptului ca este expus mult timp la sare, poti scote samburii foarte usor acasa.

Asaza maslinele pe un tocator si cu lama mai lata a unui cutit apasa pe ele pana se despica. Daca nu se despica din prima rostogoleste-le putin in sus si in jos pana cand se despica, iar samburele poate fi tras usor din interior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu